Este eşecul PNŢCD şi responsabilitatea societăţii civile?

Dan Bârsan

Domnule preşedinte al PNŢCD, Aurelian Pavelescu,

Prin aceste rânduri, am să încerc să vă dau o replică după apariţia dumneavoastră în presă, unde susţineţi faptul că "Eşecul partidului este şi responsabilitatea societăţii civile". Sunteţi sigur de această afirmaţie, domnule preşedinte? Serios, poate fi societatea civilă învinuită, într-o anumita măsură, pentru situaţia în care se află partidul la ora actuală? Poate că această afirmaţie este doar o preluare samavolnică a presei care a denaturat cele afirmate de dumneavoastră. Mă refer la articolul scris de Adrian Panduru în ziarul Timişoara Online. Mi-ar fi plăcut să găsesc în acest articol şi nişte argumente, mai solide, care să susţină acest punct de vedere. Personal, nu cred că aveţi dreptate datorită considerentelor prezentate în continuare. Cum poate fi aceasta responsabilitatea societăţii civile?

Când statutul partidului nu este respectat, iar subsidiaritatea e adesea grav încălcată din raţiuni şi calcule pur personale.
Când Partidul Naţional Ţărănesc Creştin şi Democrat instituţional a fost practic sechestrat, iar multe sedii stau închise de ani buni.
Când în faţa sediului central din Bucureşti se pichetează de atâta timp, iar membrii ţărănişti vechi nu sunt lăsaţi nici macar să intre ca să-şi spună oful.
Când sediul istoric a fost vândut în ciuda tuturor protestelor şi contestaţiilor pe care ţărăniştii le-au făcut.
Când politica de alianţe, practicată de conducerea PNŢCD în ultimii ani, a canibalizat politica partidului.
Când lupta la vârf între lideri este atât de atroce, încât am ajuns proverbiali şi de râsul lumii.
Când cei care sunt lideri de opinie şi conduc partidul şi-au intentat reciproc, în justiţie, nenumărate procese.
Când cei care militează pentru împăcare între diversele tabere sunt luaţi în derizoriu şi marginalizaţi.
Când oameni de afaceri, precum domnul Petre Milut, sunt mai de preţ în partid decât intelectuali de talia domnului Ion Caramitru.
Când personalităţi recunoscute ale partidului, precum domnii Vasile Lupu sau Gheorghe Ciuhandu, sunt excluse din partid pe diverse motive.
Când legea partidelor politice nu este respectată şi se falsifică grosolan listele cu membrii partidului la congrese.
Când bătrânii partidului sunt ponegriţi şi se aruncă în ei cu vorbe grele fiind făcuţi senili sau incapabili de o judecată dreaptă.
Când în cadrul partidului sunt susţinuţi şi promovaţi traseişti politici şi indivizi dubioşi, motivând prin pragmatism aceste alegeri.
Când casa regală, pe care noi o susţinem, nu a catadicsit până în prezent să aibă măcar o singură întâlnire oficială cu preşedintele PNŢCD actual.
Când pe mărul discordiei ţărăniste stă scris cu litere mari "celui care deţine ştampila".
Când simbolurile partidului sunt modificate fără consultarea membrilor săi. Ce simbolizează culoarea verde a ochiului ţărănist?

Desigur, domnule preşedinte, puteţi să mă contraziceţi sau să argumentaţi contrariul, însă pentru fiecare punct menţionat anterior să ştiţi că există nenumărate argumente şi dovezi adunate pe parcursul timpului - cel puţin din anul 2007, de când activez în cadrul PNŢCD-ului. Acum, mă consider mai degrabă parte a societăţii civile, deşi nu am demisionat din partid, dar nu cred că mă interesează să mai activez în cadrul PNŢCD-ului, aşa cum este el condus şi organizat astăzi, la data de 1 Decembrie 2015. Se poate observa de ceva timp că acesta nu mai este partidul lui Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Corneliu Coposu sau Ion Raţiu, aşa cum îl percep eu, din întreaga sa istorie.

Dacă societatea civilă a reuşit să-şi spună cuvântul în unele probleme ale ţării, este pentru că a luat atitudine atunci când minciuna şi nepăsarea au stârnit şi aprins spiritul civic. Poate că miza PNŢCD este una naţională, dar ţine cumva de societatea civilă ca PNŢCD-ul să se organizeze corespunzător, astfel încât să reprezinte vocea poporului? Dacă nu putem oferi acest cadru democratic în interiorul partidului, cum am putea noi să-l oferim în afara lui, unei ţări întregi? Eu cred că, în primul rând, este responsabilitatea liderilor legali ai partidului să vegheze asupra respectării principiilor fondatoare şi democraţiei în cadrul partidului. Altfel, nu putem spune decât că suntem un partid mic cu un lider maxim, iar asta nu are cum să fie vina societăţii civile.

Domnule Pavelescu, dumneavoastră fiind de profesie avocat, probabil că v-aţi gândit să ne ţineţi o prelegere despre culpa colectivă a societătii civile. Conform DEX-ului, culpa este o formă a vinovăţiei, prevăzută în codul penal. Ea este o greșeală care constă în îndeplinirea neconformă a unei obligații sau în neîndeplinirea ei; greșeală care constă în săvârșirea unui fapt păgubitor sau pedepsit de lege. Culpa o putem considera de asemenea o imprudenţă sau o nebăgare de seamă. Este interesant totuși să ascultăm şi un alt punct de vedere despre societatea civilă. Adrian Ibiş în Cugetări. Reflecţii etice şi socio-filosofice (2013) scrie:

"'Specialiştii' în arta dezinformării şi manipulării cetăţenilor oneşti au invadat cinic partidele politice, aruncând în aer Societatea Civilă, cea mai importantă entitate care poate asigura şi garanta funcţionarea democratică a statului social de drept."

"Există o relaţie multisistemică reciprocă între calitatea morală, profesionalismul clasei politice, a instituţiilor de forţă ale statului (ministerul administraţiei şi internelor, organele judecătoreşti, unele structuri de informaţii, etc) şi nivelul de dezvoltare economico-socială, culturală a unei ţări, dacă este sau nu colonie. Societatea civilă democratică este datoare să controleze real instituţiile statale, să fie în stare să se protejeze împotriva abuzurilor colosale ale acestora, altfel în următoarele decenii, unele state naţionale se vor dezintegra, istoria propriilor popoare dispărând."

Am să închei aici replica mea, dând un citat din Sfântul Porfirie Kafsokalivitul. "Biserica Ortodoxă este ca o cloșcă. Acoperă cu aripile ei pui de toate culorile: albi, negri sau galbeni. Ce pot face oamenii politici? Ei sunt împietriți în patimile lor. Când omul nu se poate ajuta pe sine, cum îi va putea ajuta pe alții? Noi suntem vinovați de această situație. Dacă am fi adevărați creștini, am putea trimite în parlament, nu un partid creștin, ci deputați creștini, și lucrurile ar fi altfel.", am încheiat citatul.

Ce se practică astăzi în PNŢCD nu este politică, ci politicianism. Politica este implicarea cetățeanului în treburile cetății. Acest lucru trebuie să-l urmărească PNŢCD-ul, şi nu practicarea politicianismului care reprezintă, în fapt, implicarea cetățeanului în jefuirea cetății și a locuitorilor ei. Aşa cum biserica este o instituţie cu caracter naţional, la fel este şi PNŢCD. Pragmatismul de care dăm dovadă în politică a cauzat mult rău şi va continua să producă efecte nedorite pe viitor. Fără o reconstrucţie sănătoasă, pas cu pas, pornită de jos în sus şi de la vârf la bază, nu avem cum să reclădim partidul. Aşadar, haideţi să nu mai dăm vina pe intelectuali şi pe societatea civilă care, în cazul nostru, după părerea mea, nu au decât o singură "culpă" şi anume aceea că există.

Doamne ajută!
Dan Bârsan

Partidul ţară

Partidul ţară 

1848

Câmpia Libertatii - Blaj
E anul când primăvara
Renăsteam, dând lumii-ntregi mesaj
Că vrem să ne unim cu ţara.

Marea adunare nationala de la Blaj 1848

Trecu peste-un veac şi jumătate
De când Sfântul Andrei ne-aduna,
Când Avram Iancu aducea libertate
Şi Domnul naţia ne-o-ncununa.

Am stat de strajă cu partidul,
Asemeni celor ce-i urmează
Lui Decebal, Mihai Viteazul,
Ce neamul, ţara şi-o veghează.

1918

Iuliu Maniu adună oastea
Şi din Viena se-ntorc ostaşii,
Mesaj dând către toată obstea
Că ne-am unit cu ţara paşii.

Pe talpa ţării ne-am bazat
Un secol şi mai bine,
Până când hoţii ne-au trădat
Şi ne-au vândut la porţi străine.

În absenţa scutului legal
Format-am cete voiniceşti,
Am deturnat complotul liberal
Şi-am organizat gărzi ţărăneşti.

Camarila regelui am demascat
Şi-a intereselor străine,
Ce din trupul ţării au muşcat
Şi-au vrut să ne dezbine.

Cu comunismul ne-am luptat,
Sfârşind în temniţele groazei,
Torturi cumplite-am îndurat
Dar am păstrat credinţă cauzei.

1987

Anul când Coposu înscria
Partidul ţară în ilegalitate,
Principiile regăsite le alinia
Doctrinei creștin-democrate.

La Timişoara, punctul opt
Strigat-am, ca să audă
Guvernul FSN-ist corupt
Şi torţionarii plini de ciudă.

Ne-au înscenat mineriade,
Bătăi cumplite-am suferit,
Au asmuţit asupra-ne noroade
Însă în final am biruit.

*

De vrem să reclădim partidul
Pe trainice, stabile temelii,
Va trebui să implicăm poporul
Să-i fim alături zi de zi.

Durerea lui să fie şi a noastră,
A celora ce trebuie să veghăm
Legea să fie lege-n ţară,
Pe trădători să-i demascăm.

De vrem sa fim ce-am fost odată,
O faptă, o vorbă şi un gând,
Să îl cinstim pe-al nostru Tată,
În zilele de veghe pe pamânt.

Al nostru ideal să fie
Un neam, o ţară şi-un popor,
Pe vechea şi străbuna glie,
A geţilor şi dacilor.

Şi-n noua Europă unită
Sa fim exemplu luminat,
De oaste ce nu-i aservită
Vreunui prinţ sau împărat.

Globalizare pentru noi să-nsemne
O afirmare-a tot ce-avem mai sfânt,
A valorilor tradiţional eterne,
Ce ne leagă de acest pământ.

Din spiritul pământului s-alegem
Tot ce-i mai bun şi mai curat,
Doar astfel putea-v-om noi culege
Rod bun şi gând neîntinat.

Dar cum să realizăm aceasta?
Când banul totul slugăreşte,
Când dracul îşi adună oastea,
Şi tot ce-i sfânt el pângăreşte.

Prin jertfă şi prin ascultare,
Prin post şi priveghere,
Îi vom alege pe aceia care
Poporul nouă ni-i va cere.

Conduşi de aceştia laolaltă,
Preoţi şi ostaşi, cum să dăm greş?
Căci fost-am un imperiu odată,
De i-am învins chiar şi pe Perşi.

Iar mai apoi Bizanţul îl clădirăm,
Singurul imperiu milenar,
Cuvântul Domnului de-l păzirăm
Şi obiceiul popular.

*

De vrem merţane arătoase,
Şi la străini să fim datornici,
Haine de fiţe şi femei frumoase,
Unde-s bărbaţii noştri vrednici?

Cu lideri de partid pragmatici
Ce-aleargă-ntruna după bani,
Nu vom putea fi autentici,
Vom fi cel mult nişte ghiolbani.

Biserica fie Biserică,
În veci a neamului cuvânt,
Mireasa noastră de Duminică,
Dragostea noastră pe pământ.

E dreptul nostru cel de taină,
Al mântuirii neamului român,
Ca cela ce gândeşte-n română
Să fie propriul lui stăpân.

De-am asculta acea poruncă
Ce-i a aproapelui iubire,
Partidul iar o să ajungă
Unit în cuget şi simţire.

Fie ca-n viitor numele nostru
Să îl legăm de-acest popor,
S-aducem iar acasă zimbru',
Moldova-i România, fraţilor.

Şi înc-odată să răsune
A ţării voce, al străzii glas,
A unei acţiuni comune
Ce cauzei fidelă a rămas.

Veniţi, partidul ţară aşteaptă
La cumpăna dintre milenii,
Pe Calea Adevărului cea dreaptă
Ca să trezească somnul raţiunii.

de Dan Bârsan

Tinerea de minte a raului este un mare pacat

Parintele Sofian Boghiu

Dragii mei frati intru Hristos

Astazi, in aceasta luna, in ziua a douazeci si treia, se face pomenirea zamislirii Sfântului slavitului înaintemergatorului si Botezatorului prooroc Ioan. Zi mare pentru biserica noastra si totodata o zi in care trebuie sa ne aducem aminte de lucrarea Duhului sfant si al martirilor care au cazut pentru dreptate siAdevar. In aceasta zi cat si in toate celelalte zile in care ne rugam trebuie sa ne amintim faptul ca "aducerea sau tinerea de minte a raului este un mare pacat".

"Tinerea de minte a raului este cancer duhovnicesc" spunea parintele Sofian intr-o predica a sa vorbind despre manie, rautate ascunsa si iertare. “E o pace mincinoasa in sufletul tau, o politete din aceasta… Zambesti, dar esti oricand gata sa-i bagi celuilalt pumnalul in inima…” mai spunea parintele Sofian si sublinia faptul ca tinerea de minte a raului, „e o patima intunecata si urata, din acelea care se nasc, dar nu nasc". De aceea nu voim sa spunem despre ea prea multe. Tot el ne ne invata ca atata timp "cat traieste mania in noi, si tinerea de minte a raului dureaza. De aceea sfintii Parinti si chiar sfantul Ioan Scararul in alt loc spune asa: Intr-un conflict, cand te manii cu cineva, stapaneste-ti primul cuvant, sa nu spui primul cuvant".

De prea mult timp asistam la un razboi purtat de taranisti cu ei insisi fara ca sa ascultam povata intelepta pe care Domnul nostru Isus ne-a daruit-o: "Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti si pe Domnul Dumnezeul tau, din tot sufletul tau, din tot cugetul tau si din toata inima ta". In numele autenticitatii ne separam in tabere si formam miscari de rezistenta. Pentru ce facem acest lucru, frati crestini, cand stim ca Adevarul este doar in Domnul Dumnezeu. Cum poate fi un crestin mai autentic decat altul? Cum altfel, decat prin gandirea noastra omeneasca si cu totala indiferenta fata de voia Domnului? Domnul nostru doreste sa ne iubim si sa traim ca fratii, nu sa ne certam sau sa semanam ura si dezbinarea intre semenii nostri. Orgoliile noastre vin in totala contradictie cu invataturile crestine iar noi stim acest lucru. Nu va lasati tarati in mocirla aducerii aminte a raului. Luptati pentru Adevar in numele lui Dumnezeu si nu pentru satisfacerea unor orgolii personale.

Autenticitatea inseamna sa fim noi insine fara efort si fara invocarea altora in sprijinul nostru. Prin botez, pacatul ancestral a fost sters si avem cu totii o sansa la mantuire. Aceasta este autenticitatea dupa care trebuie sa nazuim. Parintele Arsenie Boca spunea adesea cand credinciosii erau incercati de regimul comunist: "Sa dam Cezarului ce e al Cezarului si lui Dumnezeu ce e a lui Dumnezeu". Este o mare diferenta intre cultul personalitatii unui individ si marturisirea pe care o facem in numele Adevarului. Astfel, Iuliu Maniusau Corneliu Coposu nu pot fi invocati in afara acestui context al luptei pentru Adevar. Isus spune: "Eu sunt Calea, Adevarul si Viata." Aceasta este Calea urmata de seniorii partidului si nu calea cultului personalitatii. Fratii mei, nu va lasati amagiti de cei care va numesc sau se numesc autentici, acestia nu-l iubesc pe Dumnezeu ci se iubesc pe sine. Cum altfel ai putea sa te numesti autentic, in afara judecatii lui Dumnezeu, denigrandu-ti fratii intru credinta si prin aducerea aminte a raului?

Sunt imprejurari in viata, cand oamenii, cu adevarat, nu ne pot ajuta si atunci tasnim in sus cu mintea si cu inima si spunem: „Doamne, ajuta-ne!”. Pentru a iesi din acest pacat duhovnicesc si in legatura cu aceasta, este bine sa luam seama la patimile care rascolesc si tulbura viata noastra launtrica. Tulburati fiind cu noi insine, tulburam si pe cei din jurul nostru si viata adeseori este un iad, aceasta viata pamanteasca cu scandaluri in familie si peste tot. Apar fel de fel de conflicte din cauza ambitiilor, a maniei, a nervilor nestapaniti si asa mai departe.

Nu va lasati intimidati sau descurajati din cauza comentariilor rautacioase ale semenilor. Luptati pentru Adevar, precum Ioan Botezatorul marturisind adevarata Cale si anume cea a iubirii aproapelui. Lasati-l pe Dumnezeu sa fie Adevarul si judecatorul nostru, nu va substituiti lui pentru a nu atrage pacatul asupra voastra: "In lume veti avea necazuri, dar indrazniti, Eu am biruit lumea" ne invata Domnul nostru Isus Hristos.

Ascultati aceste cuvinte despre "tinerea de minte a raului" daruite noua cu dragoste si intelepciune de parintele Sofian Boghiu trecut la cele vesnice in anul 2002 si dati mai departe acest mesaj de pace.

Doamne ajuta!
Dan Birsan