Actualitatea politica la K2TVRo!

Este eşecul PNŢCD şi responsabilitatea societăţii civile?

Dan Bârsan

Domnule preşedinte al PNŢCD, Aurelian Pavelescu,

Prin aceste rânduri, am să încerc să vă dau o replică după apariţia dumneavoastră în presă, unde susţineţi faptul că "Eşecul partidului este şi responsabilitatea societăţii civile". Sunteţi sigur de această afirmaţie, domnule preşedinte? Serios, poate fi societatea civilă învinuită, într-o anumita măsură, pentru situaţia în care se află partidul la ora actuală? Poate că această afirmaţie este doar o preluare samavolnică a presei care a denaturat cele afirmate de dumneavoastră. Mă refer la articolul scris de Adrian Panduru în ziarul Timişoara Online. Mi-ar fi plăcut să găsesc în acest articol şi nişte argumente, mai solide, care să susţină acest punct de vedere. Personal, nu cred că aveţi dreptate datorită considerentelor prezentate în continuare. Cum poate fi aceasta responsabilitatea societăţii civile?

Când statutul partidului nu este respectat, iar subsidiaritatea e adesea grav încălcată din raţiuni şi calcule pur personale.
Când Partidul Naţional Ţărănesc Creştin şi Democrat instituţional a fost practic sechestrat, iar multe sedii stau închise de ani buni.
Când în faţa sediului central din Bucureşti se pichetează de atâta timp, iar membrii ţărănişti vechi nu sunt lăsaţi nici macar să intre ca să-şi spună oful.
Când sediul istoric a fost vândut în ciuda tuturor protestelor şi contestaţiilor pe care ţărăniştii le-au făcut.
Când politica de alianţe, practicată de conducerea PNŢCD în ultimii ani, a canibalizat politica partidului.
Când lupta la vârf între lideri este atât de atroce, încât am ajuns proverbiali şi de râsul lumii.
Când cei care sunt lideri de opinie şi conduc partidul şi-au intentat reciproc, în justiţie, nenumărate procese.
Când cei care militează pentru împăcare între diversele tabere sunt luaţi în derizoriu şi marginalizaţi.
Când oameni de afaceri, precum domnul Petre Milut, sunt mai de preţ în partid decât intelectuali de talia domnului Ion Caramitru.
Când personalităţi recunoscute ale partidului, precum domnii Vasile Lupu sau Gheorghe Ciuhandu, sunt excluse din partid pe diverse motive.
Când legea partidelor politice nu este respectată şi se falsifică grosolan listele cu membrii partidului la congrese.
Când bătrânii partidului sunt ponegriţi şi se aruncă în ei cu vorbe grele fiind făcuţi senili sau incapabili de o judecată dreaptă.
Când în cadrul partidului sunt susţinuţi şi promovaţi traseişti politici şi indivizi dubioşi, motivând prin pragmatism aceste alegeri.
Când casa regală, pe care noi o susţinem, nu a catadicsit până în prezent să aibă măcar o singură întâlnire oficială cu preşedintele PNŢCD actual.
Când pe mărul discordiei ţărăniste stă scris cu litere mari "celui care deţine ştampila".
Când simbolurile partidului sunt modificate fără consultarea membrilor săi. Ce simbolizează culoarea verde a ochiului ţărănist?

Desigur, domnule preşedinte, puteţi să mă contraziceţi sau să argumentaţi contrariul, însă pentru fiecare punct menţionat anterior să ştiţi că există nenumărate argumente şi dovezi adunate pe parcursul timpului - cel puţin din anul 2007, de când activez în cadrul PNŢCD-ului. Acum, mă consider mai degrabă parte a societăţii civile, deşi nu am demisionat din partid, dar nu cred că mă interesează să mai activez în cadrul PNŢCD-ului, aşa cum este el condus şi organizat astăzi, la data de 1 Decembrie 2015. Se poate observa de ceva timp că acesta nu mai este partidul lui Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Corneliu Coposu sau Ion Raţiu, aşa cum îl percep eu, din întreaga sa istorie.

Dacă societatea civilă a reuşit să-şi spună cuvântul în unele probleme ale ţării, este pentru că a luat atitudine atunci când minciuna şi nepăsarea au stârnit şi aprins spiritul civic. Poate că miza PNŢCD este una naţională, dar ţine cumva de societatea civilă ca PNŢCD-ul să se organizeze corespunzător, astfel încât să reprezinte vocea poporului? Dacă nu putem oferi acest cadru democratic în interiorul partidului, cum am putea noi să-l oferim în afara lui, unei ţări întregi? Eu cred că, în primul rând, este responsabilitatea liderilor legali ai partidului să vegheze asupra respectării principiilor fondatoare şi democraţiei în cadrul partidului. Altfel, nu putem spune decât că suntem un partid mic cu un lider maxim, iar asta nu are cum să fie vina societăţii civile.

Domnule Pavelescu, dumneavoastră fiind de profesie avocat, probabil că v-aţi gândit să ne ţineţi o prelegere despre culpa colectivă a societătii civile. Conform DEX-ului, culpa este o formă a vinovăţiei, prevăzută în codul penal. Ea este o greșeală care constă în îndeplinirea neconformă a unei obligații sau în neîndeplinirea ei; greșeală care constă în săvârșirea unui fapt păgubitor sau pedepsit de lege. Culpa o putem considera de asemenea o imprudenţă sau o nebăgare de seamă. Este interesant totuși să ascultăm şi un alt punct de vedere despre societatea civilă. Adrian Ibiş în Cugetări. Reflecţii etice şi socio-filosofice (2013) scrie:

"'Specialiştii' în arta dezinformării şi manipulării cetăţenilor oneşti au invadat cinic partidele politice, aruncând în aer Societatea Civilă, cea mai importantă entitate care poate asigura şi garanta funcţionarea democratică a statului social de drept."

"Există o relaţie multisistemică reciprocă între calitatea morală, profesionalismul clasei politice, a instituţiilor de forţă ale statului (ministerul administraţiei şi internelor, organele judecătoreşti, unele structuri de informaţii, etc) şi nivelul de dezvoltare economico-socială, culturală a unei ţări, dacă este sau nu colonie. Societatea civilă democratică este datoare să controleze real instituţiile statale, să fie în stare să se protejeze împotriva abuzurilor colosale ale acestora, altfel în următoarele decenii, unele state naţionale se vor dezintegra, istoria propriilor popoare dispărând."

Am să închei aici replica mea, dând un citat din Sfântul Porfirie Kafsokalivitul. "Biserica Ortodoxă este ca o cloșcă. Acoperă cu aripile ei pui de toate culorile: albi, negri sau galbeni. Ce pot face oamenii politici? Ei sunt împietriți în patimile lor. Când omul nu se poate ajuta pe sine, cum îi va putea ajuta pe alții? Noi suntem vinovați de această situație. Dacă am fi adevărați creștini, am putea trimite în parlament, nu un partid creștin, ci deputați creștini, și lucrurile ar fi altfel.", am încheiat citatul.

Ce se practică astăzi în PNŢCD nu este politică, ci politicianism. Politica este implicarea cetățeanului în treburile cetății. Acest lucru trebuie să-l urmărească PNŢCD-ul, şi nu practicarea politicianismului care reprezintă, în fapt, implicarea cetățeanului în jefuirea cetății și a locuitorilor ei. Aşa cum biserica este o instituţie cu caracter naţional, la fel este şi PNŢCD. Pragmatismul de care dăm dovadă în politică a cauzat mult rău şi va continua să producă efecte nedorite pe viitor. Fără o reconstrucţie sănătoasă, pas cu pas, pornită de jos în sus şi de la vârf la bază, nu avem cum să reclădim partidul. Aşadar, haideţi să nu mai dăm vina pe intelectuali şi pe societatea civilă care, în cazul nostru, după părerea mea, nu au decât o singură "culpă" şi anume aceea că există.

Doamne ajută!
Dan Bârsan

PNŢCD revine în actul de guvernare

Jurnalistul Marius Gilezan susţine că ţărăniştii sunt din nou la putere, sub aura tehnocrată.

Jurnalistul a postat un mesaj pe Facebook prin care susţine că PNŢCD revine în actul de guvernare, după numirea lui Dan Stoenescu la Ministerul românilor de pretutindeni, a lui Costin Borc, ministru al Economiei şi Marius Bostan, ministru al Comunicaţiilor.

“PNŢCD revine în forţă în actul de guvernare. Dan Stoenescu, la Ministerul românilor de pretutindeni, un tânăr pe care l-am susţinut şi l-am recomandat la mai multe burse în străinătate pe vremea de glorie a ţărăniştilor, Costin Borc, viceprim ministru şi ministrul economiei, este fost şef de cabinet al lui Corneliu Coposu, Marius Bostan, fost lider al studenţilor ţărănişti, un om de afaceri de mare succes, este noul ministru al comunicaţiilor.
Ţărăniştii sunt din nou la putere, chiar sub aura tehnocrată”, scrie Marius Gilezan.

Mariu Ghilezan a fost redactor-şef adjunct al ziarului DIALOG LIBERAL. A studiat Jurnalistica şi Psihologia şi a urmat un stagiu în America, în urma căruia a publicat primul MANUAL DE CAMPANIE ELECTORALĂ din România.

Ca ziarist a lucrat la România Liberă, Evenimentul Zilei, Cotidianul, fiind colaborator al BBC, Europa liberă, Vocea Americii, Dilema, Observatorul cultural, Timpul, Lumea liberă (New York), Patria, Banatul, Timişoara, Luceafărul de dimineaţă. A fost lector la Institutul Diplomatic Român, Institutul Naţional de Administraţie, Transparency International, consilier la doi prim miniştri şi un primar general al Capitalei, toţi de dreapta.

preluat:
http://www.evz.ro/jurnalistul-marius-ghilezan-pntcd-revine-in-forta-in-actul-de-guvernare.html

Matematic vorbind PNŢCD nu poate sa dispara!

Matematic vorbind, de ce PNŢCD nu poate sa dispara? Au ramas celebre cuvintele lui Tertullian din secolul al III-lea adresate prigonitorilor: "Sangele martirilor este samanta crestinilor. Ucideti un crestin si vor rasari in locul lui zece".

Dupa spusele domnului Corneliu Coposu avem aproximativ 270 de mii de aderenti care au fost arestati dupa Iulie 1947 iar doua treimi au murit in puscarie. Acest sacrificiu este samanta unei viitoare consolidari a partidului mai spunea domnul Coposu.

Facand niste calcule matematice simple doua treimi din 270.000 inseamna 180.000. Inmultind cu zece obtinem frumosul numar de aproximativ 1.800.000 de aderenti naturali nascuti doar din persecutiile comuniste si din lupta politica interbelica.

Acesta este potentialul politic al PNŢCD !

Partidul ţară

Partidul ţară 

1848

Câmpia Libertatii - Blaj
E anul când primăvara
Renăsteam, dând lumii-ntregi mesaj
Că vrem să ne unim cu ţara.

Marea adunare nationala de la Blaj 1848

Trecu peste-un veac şi jumătate
De când Sfântul Andrei ne-aduna,
Când Avram Iancu aducea libertate
Şi Domnul naţia ne-o-ncununa.

Am stat de strajă cu partidul,
Asemeni celor ce-i urmează
Lui Decebal, Mihai Viteazul,
Ce neamul, ţara şi-o veghează.

1918

Iuliu Maniu adună oastea
Şi din Viena se-ntorc ostaşii,
Mesaj dând către toată obstea
Că ne-am unit cu ţara paşii.

Pe talpa ţării ne-am bazat
Un secol şi mai bine,
Până când hoţii ne-au trădat
Şi ne-au vândut la porţi străine.

În absenţa scutului legal
Format-am cete voiniceşti,
Am deturnat complotul liberal
Şi-am organizat gărzi ţărăneşti.

Camarila regelui am demascat
Şi-a intereselor străine,
Ce din trupul ţării au muşcat
Şi-au vrut să ne dezbine.

Cu comunismul ne-am luptat,
Sfârşind în temniţele groazei,
Torturi cumplite-am îndurat
Dar am păstrat credinţă cauzei.

1987

Anul când Coposu înscria
Partidul ţară în ilegalitate,
Principiile regăsite le alinia
Doctrinei creștin-democrate.

La Timişoara, punctul opt
Strigat-am, ca să audă
Guvernul FSN-ist corupt
Şi torţionarii plini de ciudă.

Ne-au înscenat mineriade,
Bătăi cumplite-am suferit,
Au asmuţit asupra-ne noroade
Însă în final am biruit.

*

De vrem să reclădim partidul
Pe trainice, stabile temelii,
Va trebui să implicăm poporul
Să-i fim alături zi de zi.

Durerea lui să fie şi a noastră,
A celora ce trebuie să veghăm
Legea să fie lege-n ţară,
Pe trădători să-i demascăm.

De vrem sa fim ce-am fost odată,
O faptă, o vorbă şi un gând,
Să îl cinstim pe-al nostru Tată,
În zilele de veghe pe pamânt.

Al nostru ideal să fie
Un neam, o ţară şi-un popor,
Pe vechea şi străbuna glie,
A geţilor şi dacilor.

Şi-n noua Europă unită
Sa fim exemplu luminat,
De oaste ce nu-i aservită
Vreunui prinţ sau împărat.

Globalizare pentru noi să-nsemne
O afirmare-a tot ce-avem mai sfânt,
A valorilor tradiţional eterne,
Ce ne leagă de acest pământ.

Din spiritul pământului s-alegem
Tot ce-i mai bun şi mai curat,
Doar astfel putea-v-om noi culege
Rod bun şi gând neîntinat.

Dar cum să realizăm aceasta?
Când banul totul slugăreşte,
Când dracul îşi adună oastea,
Şi tot ce-i sfânt el pângăreşte.

Prin jertfă şi prin ascultare,
Prin post şi priveghere,
Îi vom alege pe aceia care
Poporul nouă ni-i va cere.

Conduşi de aceştia laolaltă,
Preoţi şi ostaşi, cum să dăm greş?
Căci fost-am un imperiu odată,
De i-am învins chiar şi pe Perşi.

Iar mai apoi Bizanţul îl clădirăm,
Singurul imperiu milenar,
Cuvântul Domnului de-l păzirăm
Şi obiceiul popular.

*

De vrem merţane arătoase,
Şi la străini să fim datornici,
Haine de fiţe şi femei frumoase,
Unde-s bărbaţii noştri vrednici?

Cu lideri de partid pragmatici
Ce-aleargă-ntruna după bani,
Nu vom putea fi autentici,
Vom fi cel mult nişte ghiolbani.

Biserica fie Biserică,
În veci a neamului cuvânt,
Mireasa noastră de Duminică,
Dragostea noastră pe pământ.

E dreptul nostru cel de taină,
Al mântuirii neamului român,
Ca cela ce gândeşte-n română
Să fie propriul lui stăpân.

De-am asculta acea poruncă
Ce-i a aproapelui iubire,
Partidul iar o să ajungă
Unit în cuget şi simţire.

Fie ca-n viitor numele nostru
Să îl legăm de-acest popor,
S-aducem iar acasă zimbru',
Moldova-i România, fraţilor.

Şi înc-odată să răsune
A ţării voce, al străzii glas,
A unei acţiuni comune
Ce cauzei fidelă a rămas.

Veniţi, partidul ţară aşteaptă
La cumpăna dintre milenii,
Pe Calea Adevărului cea dreaptă
Ca să trezească somnul raţiunii.

de Dan Bârsan

Domnului Președinte, chimistul politicii românești

Iuliu Maniu si Corneliu Coposu

Satira este o scriere în versuri sau în proză în care sunt criticate defecte morale ale oamenilor sau aspecte negative ale societății, cu intenții moralizatoare. Uneori satira este vazuta ca si  scriere sau discurs cu caracter batjocoritor, vehement. De asemenea satira este o categorie estetică din sfera comicului, care critică cu violență și caricatural pe cineva sau ceva.





Domnului Președinte, chimistul politicii românești

Poartă-o pălărie mare
A istoriei noastre legitimare
Dar n-a făcut un legământ
Dus de Maniu în mormânt

Pe seniori i-a raspopit
Si pe Lupu l-a mazilit
Iar la tribunal s-a remarcat
De pe toti i-a incurcat

Că a uzurpat partidul
O ştie tot individul
Sediul istoric l-a vândut
Ignorând al său trecut

De are sau n-are dreptate
Vinovat e de infidelitate
Şi oricum are vrea s-o-ntoarcă
Nimeni nu-l mai crede, parcă

Chiar de are o ştampilă
Ce folos, că-i inutilă
Dacă lumea nu-l ascultă
Ba îl mai cam şi insultă

El oricum ar vrea s-o ţină
C-a fost greu să o obţină
Planuri multe şi-a făcut
Mult de tot s-a prefăcut

Patriotarde el a tras
Şi pe gură şi pe nas
Însă a ajuns penibil rău
Nu-l mai crede nici dulău

Retorici multe-a susţinut
Pe unde a fost şi s-a putut
Dar mare lucru n-a făcut
În continuare-i nerecunoscut

Avea mandat ca să obţină
Cinci locuri de la oficină
Printr-o distinsă alianţă
Şi cu doctrina noastră zdreanţă

Dar nu a reuşit se pare
Să treacă pragul de salvare
El locurile nu le-a obţinut
Pentru că lumea nu l-a susţinut

Acum când iese la plimbare
Stă cu cheile în buzunare
La birou el dă cu ciocul
Să nu-i fure nimeni locul

Căci el are multe feţe
Şi mai bune şi mai creţe
Însă una şi-o ascunde
Căci nici lui nu-i corespunde

Nu întelege lumea zău
Cum se face că un lingău
Mic de stat şi urecheat
Nu mai pleacă din palat

Parcă-ar fi acolo zău
Să ne facă nouă rău
Care nu-l mai vrem şi basta
Nu-nţelege oare asta?

Să se ducă unde-o vrea
La Bruxell sau aiurea
Poate o să-şi primească zlotul
Şi-o să-i dăm la altul votul

de Dan Bârsan


Imagini cu liderii protestelor din fata sediului PNTCD Bucuresti care au loc in data de 9 Noiembrie 2015 plus imagini de la alte evenimente anterioare.

Protest in fata sediului PNTCD 

Alexandru Herlea alaturi de Senior

Alexandru Herlea la protestele din fata sediului PNTCD Bucuresti

Alexandru Herlea la protestele din fata sediului PNTCD Bucuresti

Herlea alaturi de Seniori

Herlea protest Rosia Montana

Pavelescu nu ne reprezinta

Neamul nostru rumânesc

Neamul nostru rumânesc

Potrivit recensământului efectuat în Ucraina în 2001, în regiunea Transcarpatia au fost înregistraţi în jur de 42.000 de români, dintre care 32.000 locuiesc compact în 13 localităţi într-o zonă care a făcut parte din Maramureşul istoric, lângă frontiera româno-ucraineană, limitrofă cu judeţele Maramureş şi Satu Mare din România. O altă comunitate de circa 10.000 de români, numiţi volohi, trăieşte răspândită în 11 localităţi într-o zonă din nord-vestul Regiunii Transcarpatia, spre frontierele cu Slovacia şi Polonia. Aici, În această zonă a Carpaților Pădurosi, regiunea Zakarpattia, există un grup de români care trăiesc relativ izolaţi de celelalte comunităţi româneşti. Cele peste 4500 de suflete răsfirate în localități precum Myrcha sau Poroskovo, din raioanele Velyky Berezin și Perecin, la 35 km N și, respectiv, 45 km N-E de Ujgorod au fost relativ recent descoperite și adesea portretizate ca și o ciudățenie în presa românească.

Astfel, În ultimii ani, au apărut numeroase articole în presa românească despre românii din Poroskovo, Ucraina. Acestora, ucrainienii le zic fie "ţigani albi", "voloki" sau "loscarini", care știu că vorbesc "rumânește". Din nefericire, pentru păstrarea identităţii și demnităţii de români, parcă fiecare articol prin titlul pe care-l poartă încearcă numai să șocheze, să atragă atenţia asupra lipsurilor și sărăciei acestei comunităţi de "rumâni" din Ucraina. Este trist dar adevărat faptul că presa românească, în goana după senzaţional, nu face decât să reclame sau cel mult să facă aluzie asupra anumitor nedreptăţi sociale ce se petrec aici, în apropiere de graniţa noastră, nepunând problema aşa cum este firesc și uman faţă de niște conaţionali, care au înfruntat timpul și istoria pentru a ramâne ceea ce sunt astăzi, români veritabili, vorbitori ai limbii românești într-o mare de populaţie slavizată. De-a lungul anilor, nimeni nu a reușit să le piardă credinţa, limba și obiceiurile românilor de aici, chiar dacă unele obiceiuri poate s-au mai alienat pe parcursul timpului, datorită enclavizării forţate la care sunt supuși românii de aici.

Sărăcia este pentru noi toţi o problemă, indiferent de vârstă, rasă, clase sociale, localizări geografice sau religioase. Fie că ești bogat, din clasa de mijloc sau sărac, toţi suntem atinși de sărăcie. Cu toate acestea bogăţia și sărăcia depind de opinia și optica fiecăruia. De pildă, Sfântul Ioan Gura de Aur spune că - "sărăcia este un conducător sigur care duce pe om pe cărarea spre cer" - și asta pentru că sărăcia nu-i rapește nimănui nobleţea. "Sărăcia poate înnobila omul pe când bogăţia de multe ori îl spurcă!". Dostoievski spunea că: "Sărăcia nu este un viciu, este un adevăr." Cei mai nevoiași români în fapt sunt mai bogaţi sufletește decât cei mai avuţi români și asta pentru că un om este bogat sau sărac în funcţie de ceea ce este, nu de ceea ce are sau posedă. Astfel, volohii din Transcarpatia au rămas români în ciuda tuturor vicisitudinilor prin care au trecut și trec în continuare. Chiar și fără o biserică proprie, o clădire fizică, materială, sau fără preot și școală, volohii sunt credincioși și trăiesc în ascultarea legii lui Dumnezeu. Ei se căsătoresc o singură dată în viaţă. Între românii din Poroskovo nu există divorţuri și recăsătoriri pentru că tradiţia interzice această practică. Chiar dacă o femeie are în grijă 10-11 copii, ea trebuie să se descurce de una singură dacă bărbatul îi moare. Același lucru este valabil și pentru soţ. Femeile nu știu exact ce înseamnă cuvântul "anticoncepţionale", dar sunt convinse că folosirea lor este un păcat. "Cât dă Dumnezeu, atâta trebuie să rodească", aceasta este concepţia de viaţă a acestor români.

O altă caracteristică a volohilor este smerenia. Din mai toate interviurile văzute și discuţiile purtate cu românii de aici, aceștia recunoașteau faptul că darurile și însușirile bune le-au primit de la Dumnezeu și de aceea nu se mândreau cu ele, ci mai degrabă îl slăveau pe El ca să-i protejeze și să-i întărească. De exemplu, un localnic explică într-un curat grai românesc, blând și cu frică de Dumnezeu: - "La mine viața, slava Domnului, că cu Dumnezeu mă bucur. Că Dumnezău vinitu și m-o aflatu-mă și m-o pusu-mă pă loc. M-o pus întru a lu El mâni. Viața aici îi tare gre. Da suntem fericiți. Nu cim români, volohi. Ar fi bine să fim români, să avem a noastră limbă, să avem a noastră scriitură. Să avem tot a nostru de români." - Dar nimic parcă nu uneşte viaţa volohilor atât de strâns şi de puternic ca dragostea dintre bărbat şi femeie întru Hristos. Dragostea este rădăcina şi izvorul binelui pe care-l regism aici din plin. Străzile volohilor sunt pline de viață și de copii frumoși și zburdalnici. Dragostea schimbă însăşi natura lucrurilor, în mâna dragostei, toate devin bune. Astfel, prin numărul mare de copii, femeile îşi aduc jertfa lor în faţa lui Dumnezeu prin însăşi împlinirea voinţei Acestuia. Ele ştiu că n-au voie să strice zidirea lui Dumnezeu, semănătura şi ţarina Lui.

Credinţa creștină practicată de români, pe parcursul milenilor, a pătruns adânc până în structura fină a caracterului acestora, astfel încât vedem cum românii izolaţi și marginalizaţi au reuşit să supravietuiască multor încercări. Au supravieţuit strămutărilor forţate, deportărilor, enclavizării și chiar exterminării programate. Chiar dacă volohii se mai plâng câteodată de greutăţiile și problemele pe care le au, faptul că îndură cu stoicism realităţiile de zi cu zi ale vieţii, îi transformă pe aceştia nu doar în simpli învingători ai propagandei bolșevice sau a tăvălugului panslavismului etern, cât mai degrabă în niște veritabili supravieţuitori ai sistemelor de asimilare și purificare etnică, perfecţionate în timp şi coordonate de mai toate puterile expansioniste care au controlat pe rând această regiune.

Volohii încă vorbesc româneşte, chiar dacă au trăit în ultimii aproximativ 500 de ani sub maghiari, polonezi, slovaci, ruşi sau ucrainieni. Probabil ca rumânii volohi locuiesc pe aceste pământuri de pe vremea lui Burebista, când zona Transcarpatia se afla undeva în zona central nordică a Daciei Mari, atunci când imperiul Roman îşi continua expansiunea iar tracul Spartacus băga spaima în elita Romană a acelor vremuri.

Spre deosebire de volohi, astazi valahii sau Goralii din Carpaţii polonezi sunt în întregime slavizaţi însă mai păstrează cuvinte păstorești sau nume de munți, ape și sate. În cărțile de telefon poți găsi nume gen Valach sau Basarab. Multe biserici vechi, deși catolice azi, încă mai păstrează decorul mural tipic ortodox, iar casele și mobilierul acestora sunt tipic românești. Volohii, spre deosebire de Gorali, şi-au păstrat limba într-o formă arhaică iar numele acestora sunt integral româneşti.

Un vers cules din zona respectivă sună cam aşa: "Toată lumea are neamu / Numa io pe nime n-amu, / Toată lumea are ţară / Numa Noi ca cânii-afară". - De fapt, pentru a înţelege mai bine unde ne aflăm, să mai redăm o "situatie" tragicomică: este vorba despre mărturia unui bătrân de acolo, român de neam şi cuget: "M-am născut în Imperiul Austro-Ungar, am făcut şcoala în Cehoslovacia, am lucrat în Uniunea Sovietică şi acum locuiesc în Ucraina; şi toate acestea, fără a mă fi mişcat din locul meu natal".

Dan Barsan

Urmărește și clipul video intitulat "poporul - Radio Bucureşti". Români izolaţi în munţi, păstrători ai limbii şi tradiţiilor într-o ţară străină.

https://youtu.be/DaTICv8tPtQ

Inspirat de Mircea Vulcănescu – Logos

Mircea Vulcănescu
Mărturistor Martir al Închisorilor Comuniste
Sfinţii Închisorilor Mănăstirea Petru Vodă România

Textul care urmeaza este extras din lucrarea lui Mircea Vulcanescu – Logos si Eros; Crestinul în lumea moderna. – „Drama existentei crestinului în veac este drama libertatii sale de a se pierde. Pe ea Hristos ne arata a o birui cu forta. De aceea îngerii lui nu intervin în pretoriul lui Pilat, ci-l lasa pe acesta sa faca judecata lumii. Caci trebuie ca Fiul omului sa Se rastigneasca pentru ca Biserica sa izbândeasca împotriva iadului.”








Inspirat de Mircea Vulcanescu – Logos

Toate realitatile de fundament
Fac din practica crestinismului
O religie cu un puternic sentiment
Al asteptarii sfârsitului.

Aceasta asteptare caracterizeaza
Pozitia fundamentala a crestinului
În veacul care întruchipeaza
Venirea Leviatanului.

Oricât ar fi de ancorat
În lumea de aici, în aparenta
Crestinul e un om eliberat
Cu un picior, deja în permanenta.

Lumea vazuta, lumea asta,
Nu-i lumea lui reala, ca-i trecatoare
Caci lumea lui e dincolo de aceasta
Aici, crestinul e la vreme de-ncercare.

De când omul auzi cuvântul Domnului
Dracul a dobândit puterea
Sa-l întoarca de la Dumnezeu
Si sa-i stopeze îndumnezeirea.

Acesta, si nu altul, e sensul vietii
De pe pamânt pentru crestin
Ce si-a croit drum libertatii
Si mântuirii, pe deplin.

Versificarea Dan Bârsan

mai multe http://www.voci.ro/inspirat-de-mircea-vulcanescu-logos/